marți, 3 decembrie 2013

Credite picatura cu picatura



Picatura de credit , sau politica de astazi a bancilor  : credite picatura cu picatura. 

Va promiteam ultima data ca o sa spun cateva ceva despre ce e bine si ce nu e bine sa faci atunci cand soliciti un credit.  Am c-am intarziat si sunt convins ca ati prins deja  cate ceva de la fiica presedintelui.
In  fapt,  desi cred ca subiectul in sine  era interesant , nu era totusi  bine ales pentru situatia actuala . Ar fi ca si cum am vorbi de “ funie in casa spanzuratului”. Ce credite? Ce facilitati de finantare?  Cum adica nu e nici o vraja ? Nu exista in momentul de fata in Romania ( si cred ca nici altundeva aiurea ) o banca care sa mai  aiba cu adevarat o politica orientata spre creditare, sau macar ceva  apetit pentru asta.
Ramasitele de facilitati  de credit  aruncate de banci din cand in cand catre segmentul  de persoane  fizice mai toate au in spate  politici guvernamentale firave care fie ofera bancilor  bani mai ieftini – pe care acestea  sa ii vanda mai departe clientilor ,  fie ofera garantii suplimentare pentru unele tipuri de credite ( garantii cam dubioase daca ma intrebati pe mine, si nu din cauza intentiei , ci din cauza persoanelor care le-au pus in practica) 

Nu mi-e dor deloc de perioada in  care unele banci aruncau pe toate drumurile credite pe baza unui buletin sau a unui bilant suspect . Ma deranjeaza doar ca  acum au uitat cum au dat acele credite si incearca sa puna  exclusiv pe seama clientilor deteriorarea structurii portofolului de credite . Mai pe romaneste se plang de cresterea volumului restantelor inregistrate la creditele acordate   - adica a asa numitor credite neperformante .
Credeti-ma pe cuvant : NU iti trebuie  multa stiinta , 10 volume de norme de creditare , 3 departamente si  20 de semnaturi ca sa poti lua o decizie de creditare corecta.  Iti trebuie  doar o doza rezonabila de bun simt, putina corectitudine si, daca se poate ,  ceva  atasament fata de institutia pe care o reprezinti. Atat. Cine mai crede ca au vreo importanta indicatorii financiari,  analizele  de risc si simularile cele mai sofisticate  atunci cand nu poti garanta ceva  sigur  nici pentru urmatoarele 30 de  zile ? 
O decizie de creditare corecta trebuie sa se bazeze pe convingerea ca au fost puse toate intrebarile care trebuiau puse iar raspunsurile primite sustin capacitatea de rambursare a imprumutului . Si , poate cel mai important lucru, exista  sentimentul ca se si doreste rambursarea creditului. 
Sa revenim putin la mult mediatizatul credit al fiicei presedintelui, ca nu ma pot abtine.  Eu cred  ca decizia de creditare a fost corecta si asta pentru ca sunt  convins ca  acest credit va fi rambursat si nu va creea probleme bancii . Ce a lipsit insa, a fost bunul simt in ceea ce priveste punerea in practica a deciziei. Aici a gresit dupa parerea mea presedintele CEC-ului , ca a preferat sa lase niste nepriceputi banuiesc, sa instrumenteze dosarul. Nu este posibil sa parcurgi toate procedurile birocratice in doar 5 zile oricat de mult te-ai grabi.  Si mai e si problema garantiei, mai ales cand e vorba de teren agricol. Asa se face ca o decizie corecta in sine devine o operatiune supusa suspiciunii doar pentru ca a fost impachetata prost si cineva nu a stiut sau  nu a avut curajul sa isi faca treaba pana la capat.
Ca   o mica concluzie , atunci cand discutati cu un bancher despre un credit,  ganditi-va ca trebuie sa il convingeti de doua lucruri :  ca puteti sa rambursati imprumutul si  chiar si doriti sa faceti  asta. Si NU il presati. Indiferent cum va numiti.