Amintiri din calatorie

Russia, my love

Am fost la tovarasi . Expresia nu imi apartine dar imi place al naibii’ de tare.

Toata lumea m-a intrebat , cum e? E cu blocuri de 20 de etaje, cladiri care nu intra in poza, acoperisuri in forma de ceapa aurita, e  chiar si cu zgarie nori si macarale.

Au si litere diferite dar m-am linistit cand am intrat in biserica:  cantecele sunt la fel.

In rest e curatenie. Mai zic odata : nu am vazut eu  prea multe tari, da curatenie pe strada ca in Moscova nu am vazut. Si nu numai pe strada, pe trotuare, in parcuri ci chiar si  sub poduri. Sub poduri ! In schimb  nu aveau cersetori, aurolaci  si nici vorbitori de limba indo-europeana. Eu cred ca de-aia nu sunt in UE, pentru ca nu respecta drepturile cersetorului si nici nu aplica principiul discriminarii positive.

Au si chestii bune: banuiesc ca de harnici ce sunt  au scurtat noaptea sa poti lucra mai mult.

Pe de alta parte au si chestii naspa : nu poti sa cumperi bauturi traditionale dupa ora 10,00 p.m.

In schimb au oferte cu alte produse traditionale,  valabile 24  din 24 .Cum ar fi Matrioska, toate marimile si toate modelele (blonde, brunete, remodelate,tunate, etc…) pe  alese.  As fi vrut eu sa fac o recenzie pe bune, dar am o varsta, plus o doamna cu buletin si pasaport care seamana cu al meu.

Trebuie sa mentionez ca am avut in Moscova un ghid (parea de sex feminin desi as zice mai degraba asexuat) spirt, nu altceva. Cred ca a fost campiona la motocros -  fara moto ca nu avea nevoie. Am facut intr-o zi 20 de km, cu pasu’ masurat de device-ul din dotare. Cand am ajuns seara la hotel, dupa o superba tura prin metro-ul moscovit , o inghesuiala pe cinste printre chinezii din  Piata Rosie si Kremlin, o privire la cea mai tare colectie de oua Faberge, o vizita la galeriile Tretiakov  si o plimbare printr-un super Mall cu arhitectura de muzeu (in stil neobizantin) , nu am mai putut  sa fac lucruri: adica nici macar nu am mai coborat sa beau o votca inainte de culcare.  … Cred totusi ca la Galeriile Tretiakov (arta rusa la superlativ, poate prea multe portrete- parerea mea) am fost in alta zi.

 A’  si o chestie super  tare: frigider in camera de hotel ( ****stars)  era. Era  incuiat cu CHEIA. Trebuia sa platesc 5000 ruble garantie (about 70 EUR) ca sa primesc cheia.

Trec peste primele impresii, adica Moscova (astia da tovarasi, jur ca m-am simtit mai tanar cu 30 de ani, adica ceva din 1986 ), si ajung oarecum in alta lume. Sankt Petersburg.

No, aici mi s-au terminat glumele. Nu pot sa va zic de ce, trebuie sa mergeti. Am 500 de poze si nici una nu mi se pare relevanta, asta pentru ca nici nu poate fi.  Nu poti sa aduni impreuna un muzeu ca   Ermitaj , palatele Ecaterina si Peterhof, catedrale impresionante, o croazierea fantastica pe Neva intr-o noapte care era zi, plus atatea marci de vodka. Si sa mai si vrei sa le incerci pe toate !!!

O zis unii ca e un oras muzeu, aprob din toata inima, asa e ! Si mai are si Neva, cu podurile care se ridica  noaptea, insa daca te plimbi pe faleza noaptea atentie maxima sa ramai pe partea cu hotelul daca vrei sa dormi la tine in camera!

Mi-am bagat si picioarele in Marea Baltica (golful Finic de fapt, peste balta era Finlanda). Chiar si Cercul Polar de Nord am inteles ca era pe aproape, recunosc ca m-am uitat dupa el dar nu l-am vazut.

Acuma nu pot sa nu remarc ca si rusii, ca alte natii, se lauda tot cu ce au facut oamenii pe care i-au impuscat ( ei pe Romanovi, doar ca exemplu..) si tot cu monumentele si  cladirile  construite de arhitecti italieni sau francezi.   

Si n-am zis ca am zburat cu Aeroflot. Astia da piloti. Cred ca erau scoliti pe portavioane, ca de zbor planat nu prea am avut parte. Adica turezi motoarele,  vrrruumm…. pana la plafonul de zbor si dupa aia vii tare spre pista de aterizare, aterizezi din prima si pui frana sa se pleosteasca musca pe parbriz.

Inchei optimist : daca ne mai dau astia viza si intre timp nici nu se intoarce lumea peste cap,  in Sankt Petesburg m-as mai duce,  da’ as incerca sa ajung cu  vaporu’ prin Finlanda  cand sunt noptile albe in puterea lor. Nu prea dormi dar merita. 

Primaru' semafor

Primaru’ semafor  sau “ ce-am avut si ce-am pierdut “

Am avut un oras, asa cum era el si asa cum il stiam mai toti: nu chiar model, mai un pic de istorie, mai un pic de taverne pe te miri unde, mai un pic de amestec haotic de nou si vechi, mai un pic de nervi , dar …….. DAR aveam ceva: aveam NU semafoare, ci aveam castani, tei, mai ceva salcii, aveam ceva ce nu erau “investitiile lor”. Aveam copacii nostrii, identitatea orasului construita in sute de ani!

Acum avem ce s-a dorit: Strazi si piete golase, aride, populate cu betoane, stalpi de metal, motostivuitoare, europaleti, agenti de paza, politisti locali si din cand in cand cate un copacel firav dar, DAR  avem o crestere  demografica neasteptata a polulatiei rutiere. Avem SEMAFOARE.

Revin : avem  semafoare, semafoare, semafoare, semafoare mici, mari, cu un ochi sau mai multe!!!

Ce zice primaru’ nostru (baiat cu plete, universitar, aradean, da ce’ mai conteaza?) S-a taiat un copac, sau 1000, am ras doua piete pline de istorie si apoi le-am desenat cu ciment colorat si icre urbane supradimensionate? Isi cere scuze. Ne-a  pus in loc semafoare, adica tehnologie’ , ne-a spart ! Adica sparge si ce nu trebuie. (Imi cer scuze, deja a spart). Trotuare, piete, parcuri, istorie, adica ce, ni s-au scos ochii cu ceva ziduri din vechea cetate (cinste celor ce le-au construit!) si a distrus un mit. Un mit sau un fost adevar despre o  Timisoara cu verdeata, parcuri, piete cu banci umbrite de copaci care poate i-au vazut si pe turci si ne-a lasat in loc o gramada de pietre colorate  aranjate frumos? Mai stie cineva ca despre Timisoara se spunea ca este orasul care poate fi strabatut numai prin parcuri ? Mai stie cineva cati copaci au ramas la numarul de locuitori?

Eu nu sunt un ecologist, (pestii  pe care ii prind ii mananc, nu ii arunc inapoi), si nici nu am pretentia ca mai pot sa ma schimb. DAR chiar ca m-am saturat de ecologistii de trotuar . Asa ca ecologisti tineri si frumosi, urati si batrani, sportivi sau mai putin, DAR  cu buletin de Timisoara , din suflet  va rog sa nu va mai  dati de ceasul mortii pentru nimic in timp ce chiar in timpul mandatului nostru, un fost minunat oras ajunge un experiment de urbanism prost gandit si execrabil executat .

Doar ca o observatie : Nu sunt un expert in „Municipal or urban engineering” dar am dat cu sapa si lopata la drumuri (am acte doveditoare) si un lucru tot am invatat: in principiu prima data faci drumu’ si dupa-aia pui indicatoru’, daca nu se poate altfel trebuie sa ai grija sa nu coste indicatoru mai mult ca drumu’  si daca trebuie sa spargi, incearca sa o faci o singura data.  

Eu cred ca avem o problema. Fiecare, din cand  in cand, ne refugiem in oaza noastra de verdeata departe de oras si apoi ne intoarcem sa facem bani in acelasi oras. Ne pasa de vrabii, de curcubee, de balenele albastre, ne dam ecologisti dar de locatia din cartea de identitate se pare ca nu ne prea pasa .

Nici lumea si nici orasul asta nu se salveaza daca plantezi un pom sau 100 . Poate ar fi mai bine , in primul rand sa nu stricam, taiem, spargem ceea ce  avem.

Sau poate ar fi mai bine ar fi sa-i stricam,  spargem pe cei ce incearca sa ne faca asta . Doar ca cei care ne fac asta sunt printre noi. Si noi printre ei, si nimeni nu mai stie sau se face ca nu stie care suntem noi si care sunt ei. Din pacate.

Si mai e ceva . Inteleg ca mult asteptatul racord Timisoara – Autostrada A1 se mai lasa asteptat. Chiar asa, de ce sa ne foloseasca o iesire directa spre  autostrada ? Mai bine ne inghesuim prin Remetea sau ne strambam masinile prin mega-iesirea Dumbravita-Giarmata  spre autostrada Timisoara-Arad.

Apropo, am condus pe cineva din alta tara spre autostrada Timisoara-Arad (prostia mea) si am fost intrebat la un moment dat, cand trebuia sa faca loc printre gropi si o basculanta: Asta e spre autostrada? Esti sigur? Nu i-am raspuns, m-am prefacut ca am ceva in gat. De fapt nu m-am prefacut, chiar aveam ceva in gat : un colaj de injuraturi autohtone foarte greu de tradus .

DAR dupa o pertinenta analiza cost/oportunitate se vede clar ca avem nevoie de semafoare. Si semafoare nu oricum, sa fie la drum drept, sa le vada tot omu’ din 50 in 50 de m. Si nu unul, sa fie macar doua trei semafoare pe acelasi stalp (nota bene: stalp aproape sigur plasat in locul unui copac).

Daca esti in Timisoara si nu ai atentie distributiva si nu esti si un fel de Napoleon rutier, te-ai dat  dracu’ cu atatea semafoare, pe unu’ sigur il ratezi. Pun pariu ca urmatoarea miscare o sa fie ca toata politia (rutiera, nerutiera, locala si ce o mai fi ea) trebuie dea amenzi la fiecare semafor, scuze o sa amendeze trecatoru’ nu semaforu’ , altfel nu se justifica investia .  Atunci sa vezi incasari la bugetul local !

Pai, daca pana la iesirea pe autostrada facem 30 minute cu masina, apoi de ce sa nu facem  30 de minute si de la Catedrala (adica Mitropolitana ) pana la piata Iosefin, ca doar toata zona e sit  istoric si cum sa ramana ea fara minim 50 de semafoare ? Am mai cetit pe un baiat care spunea : “D-le, Primaru’ nost’ e cel mai adevarat : multe semafoare e civilizatie, acuma daca nu merge softu’ care le controleaza ce treaba are Primaru’ ?” Eu zic ca are, ca de-aia e Primar.

Mama, am zis soft , sa vezi aici lucrare, sa vezi ce „Microsoft” de Banat o sa avem!

Inteleg din suflet ca bugetul local nu se umple cu galeata de pe Bega ci din sufletu’ contribuabilului cu buletin sau CUI de pe Bega. Dar, bugetu zic’, nici mic nu e, avand in vedere pe unde, cat si cum se duc banii. Mai pricep si ca nu se pot face toate deodata si ca se vrea sa fie repede.

Imi aduc aminte ca o vreme nu s-a facut nimic (s-a aplicat doar legea conservarii masei : bunurile sau transformat din proprietatile unora mai multi  in banii altora mai putini).

Apoi a fost o pauza . Apoi s-a inceput ceva. Apoi s-a facut ceva incet si prost. Acum se face  mai repede si mai prost.

Pe de alta parte,  nu putem face totusi  prima data ceea ce ne trebuie in timpul mandatului nostru si apoi alte mofturi de primar ?  Chiar semaforizate!

Astenie de primăvară

Astenia de primăvară, autostrăzi, alcool si Feng Shui 

Cică vine primăvara. Şi ce, au venit şi autostrăzile? De fapt, chiar ştiu câteva autostrăzi care au inceput să vină dar s-au retras înapoi. Şi culmea, autostrăzile alea nu erau nici alcoolice, nu aveau nici cancer, nici boli venerice si nici E. coli intr-o formă sau alta. Şi culmea culmilor, autostrăzile alea nu erau nici chiar pensionare. Doar că autostrăzile de care zic au Bugati Veyron. Ori un Bentley, Maybach, Ferrari, Porsche sau Mercedes. Sau toate la grămadă. 

Adică autostrăzile alea nu erau dintre alcoolicii, fumătorii, pensionarii şi toţi ăilalţi care trebuie să moară acasă ca să nu cheltuie banii contribuabilului onest. Ieri am citit pe unu, prostia mea, care zice că o făcut ceva în camera de gardă din spital şi o mai avut şi vreme să  calculeze cât il costă  pe statu’ ăsta alcoolicii. Şi io dat că se manancă din buget 25 de milioane de Euro, deşi drept ar fi fost să ne spună că s-a băut din buget.

Dar facem iertare întrucât se bazează pe un studiu din 2012, chiar dacă o scris el articolu’ în februarie 2016. Contribuabilu’ onest s-ar întreba însă şi câti medici au plecat din ţara asta începând din 2012. Oarecum şi din cauza alcoolului. O mai ţineţi minte pe aia cu: statul nu poate, nu e o dramă că pleacă medicii şi profesorii? Doar că asta e cu SPP şi e la secret.

Plus că deşi am 50+ ani mă socot prea tânăr să înghit mesaje despre cheltuielile mele (gestionate de stat prin sistemele de asigurări) cu unii mai amărâţi decât mine. De aici până la Mein Kampf nu-i decât o virgulă. Adică, după amărâţi punem virgula şi zicem: nebuni, alcoolici, fumători şi pensionari. Sau şi mai simplu: ăia care nu sunt de acord cu mine şi mă mai şi incurcă. Lăsaţi bolnavii, săracii  şi pensionarii să iasă din sistem! Votantu’conteaza !  

Revenind la autostrăzi, sunt unele care umblă creanga. Adică merg pe unde nu era drumul lor, pleacă de unde nu trebuie şi ajung unde nu era nevoie.  O fi ceva şi cu Feng Shui doar că de aici până în China sunt 7.000 de km. Plus boscheţii (un fel de corupţi de natură vegetală) si   Marele Zid chinezesc (în ţara din care scriu zidu’ are alt nume dar funcţionează).   

De exemplu pe autostrada  Timişoara - Arad, la care ajungi nu de pe Calea Aradului cum te-ai fi gândit ci de pe Calea Lipovei (şi ajungi  doar dacă ştii, că indicatoare de autostradă nu avem, şi atunci când în sfârşit le vezi oricum nu-ţi mai folosesc la nimic că deja eşti pe autostradă)  sunt mai multe curbe şi dealuri decât poate să işi aducă aminte Austro-Ungaria din zilele ei bune. Autostrada asta urcă, coboară şi se curbează chiar si in mama ei de câmpie. Acuma, chiar dacă îmi plac curbele naturale, păcat totuşi că nu există un articol în codul penal care să incrimineze inventarea formelor de relief.

Şi ca să nu uit de unde am plecat, chiar dacă am astenie, E PRIMAVARĂ. Chiar dacă şi primăvara e doar un anotimp. Adică trecător. Dragostea e aia care are mai multe timpuri. Adică şi trecut, şi  prezent şi viitor.

Şi suntem şi noi pe aici. Aşa, firavi şi vai şi amar sau cum om fi noi, un buchet de flori mai putem dărui. De primăvară.

Şoferi de cuvinte, tehnocraţi şi Leonardo da Vinci

Cum am făcut  şcoala de şoferi de cuvinte sau tehnocraţi

Mai nou,  o grămadă de lume  (ordonată sau nu, de prieteni sau neprieteni ) mă tot intreabă unde am făcut eu şcoala de şoferi de cuvinte. Adică şcoala de vorbe scrise.

Intrebare:  Aţi văzut un film cu James Bond  incepand din 1964 incoace,  adică de la Goldfinger (Sean Connery), trecand prin 1989 Licence to Kill (Timothy Dalton), 1995 GoldenEye (Pierce Brosnan) şi până la 2015 Spectre (Daniel Craig) ?

Dacă aţi văzut, să ştiţi că eu nu eram chiar acolo. Nici nu aveam cum să fiu, pentru că ăia au invăţat de la mine. Dacă scoateţi din context pistolu’ (şi unele forme unduitoare…) eu eram tehnocratu’ din spate. Doar că nu pot să vă zic direct. 

Da’ am motive să cred că sunt tehnocrat :

1. Stiu cum să mă prefac că sunt deştept. Stiu şi cum să simulez că sunt prost.

2. Stiu cum să mă prefac că mă doare când nu mă doare nimic .

3. Stiu cum să folosesc cuvinte care nu contează  ca să vorbesc despre  lucruri pe care nu le inteleg.

4. Stiu sa fac pe nebunu’ cand vorbesc in numele statului.

5. Stiu sa imi imit semnătura şi să definesc in cuvinte mici şi simple numele meu.

6. Dacă e cazul, ştiu tot ce vreau altii să stiu. Si mai pun şi de la mine.

7. Pot să vorbesc la telefon cu două persoane in acelaşi timp. Sunt Napoleon.

8. Cunosc legile in detaliu. Stiu detalii care nu sunt in lege si le aplic. Detaliile. 

Am si motive pe invers. Nu pot să fiu tehnocrat pentru că :

1. Nu am salariu aşa de mare.  

2. Nu pot sau nu vreau să dau vina pe alţii.

3. Imi place varza călită.

4. Nu pot să completez declaraţia de avere pentru că nu inţeleg cuvântul  de după declaraţie.

5. Imi iubesc ţara. Nu mai durează mult până când această afirmaţie va fi considerată un viciu.

Momentan nu mai am motive, dar am  unele  indicii:

Dacă o să intrati intr-un sfant lăcaş, o să vedeţi arhangheli şi heruvimi zugrăviţi in chip de prim tehnocraţi. In schimb  foarte rar o să il vedeţi zugrăvit  pe Sf. Petru. Ala cu cheile . Nu vă intreb dacă ştiti de ce el nu apare. Aşa cum nu vă intreb nici de Herodot.  Istoria nu se scrie ci  se repetă.Cheile rămân.

De regulă se spune că nu contează cine votează , contează cine numară. Eu aş zice, chiar dacă se supără Leonardo  da Vinci : nu contează cine pictează , contează cine  amestecă culorile.