Inceputuri, partea a II-a.
Teapa. Nu o sa zic nimic despre ce parea a fi interesant. Cu alte cuvinte: calitatea nu e repetabila.
Revenim la varsta de 20 ani.
Eram ce eram si nu mai sunt,
adica mecanic. Oricat as vrea si oricat de smecher as fi .
In viata in care autobuzele
mergeau cu mineri in Valea Jiului si o zapada de 2 metri nu constituia o problema nationala , eu ma
iubeam cu o autofreza. Adica ea deasupra eu dedesupt, sau sub ea …sau sper ca
se intelege.
Viata frumoasa, muntele era
munte, zapada sclipitoare, luna se holba la mine, eu ma holbam la o baie de
ulei care tocmai se crapase. Crapau si pietrele de ger ce era dar asta nu avea nici o treaba cu degetele mele
inclestate pe o cheie (pentru cunoscatori , tubulara de 14 cu clicket ). Dadeam
la cheie si era frumos. M-am ales cu niste amintiri extraordinare ,pe care vi
le impartasesc acum, inclusiv cu o
durere de spate pe care o retin pentru mine.
De fapt, in afara de astea m-am
mai ales cu ceva. O recunoastere a unor (as zice abilitati, dar pe vremea aia
nu se purta) calitati necesare sa inaintez in functie. Adica mecanic, categoria
a II-a. Mi s-a propus sa ma ocup de coordonarea unui canal din hala de reparatii.Trecusem de 20 de ani si deja ma simteam din nou
aproape smecher. Apoi am vazut adevarul gol golut.
Stie cineva cum te uiti la o cisterna de emulsie, din aia care toarna
lipici negru pe asfalt si trebuie reparata , atunci cand tocmai ai o salopeta
noua , ai 20 de ani si mai vrei si sa ai o fata umana si unghii curate seara ?
Eu stiu.
Atunci am vrut sa imi rup capu’.
Nu am facut-o si ma bucur pentru
asta. Apoi am fost avansat .Tot mecanic, dar mai destept.
Ma simteam bine, eram inteles si
apreciat , caram o trusa de scule egala cu greutatea mea de atunci si cred ca tot in acea vreme am facut
cunostinta cu o chestie foarte periculoasa:
simteam ca lumea are nevoie de mine.
Ca o paranteza, daca va intalniti
cu asta , faceti dupa cum vreti.Oricum nu mai scapati.
Lumea chiar are nevoie de tine.
RăspundețiȘtergere